Scurt istoric al Colegiului Medicilor – prof. dr. Dan Setlacec

Scurt istoric al Colegiului Medicilor – prof. dr. Dan Setlacec

SCURT ISTORIC AL COLEGIULUI MEDICILOR
extras din Medicina românească – Medicina europeană 1918-1940, autor: Dan Setlacec, ed. Humanitas, 1998

Colegiul Medicilor a fost înființat prin Legea Sanitară din 1930 „cu scopul de a controla practica medicală și de a veghea la păstarea prestigiului corpului medical”. În 1940, într-o dezbatere în Senat, prof. I. Iacobovici avea să declare că este mulțumit că a reușit să introducă în legislație constituirea colegiului, după înființarea acestuia fiind adoptat și în alte țări ca Belgia, Germania, Italia, Portugalia. Înscrierea în colegiu era obligatorie pentru toți medicii care doreau să obțină dreptul de liberă practică și deci să practice medicina indiferent de instituția în care funcționau sau de poziția pe care o ocupau. Măsura de referea, bineînțeles, și la medicii care lucrau în domeniu privat (instituții sau cabinete proprii) sau în serviciul sanitar al armatei. Colegiul avea filiale în toate județele și în orașele mari.

Colegiul avea o comisie de disciplină (în lege erau prezentate toate formele de delicte), autorizată să-i urmărească prin Parchet pe medicii care practicau medicina ilegal sau care încălcau grav legile țării sau legile deontologice. Ulterior, pentru a judeca apelurile făcute de medici la hotărârile comisiei, în componența instituției de apel a colegiului va fi cooptat ca președinte un consilier al Curții Teritoriale de Apel.

Asociația Generală a Medicilor din România (A.G.M.) avea să adopte o poziție critică față de înființarea colegiului, considerând că prin forma lui și prin dependența de Ministerul Sănătatii, că și prin înscrierea obligatorie, membrilor li se lua libertatea de a-și exprima opiniile, caracterul instituției fiind predominant polițienesc, motiv pentru care colegiul nu putea rezolva în libertate eventualele diferende între medici și autorități, mai ales cele guvernamentale. Se considera că A.G.M., fiind o asociație liberă, era mult mai îndreptățită să rezolve astfel de probleme. În constituirea colegiului au intervenit și alte piedici. De exemplu, în Transilvania unii medici minoritari au alcătuit un colegiu propriu, cu existența efemeră. În cursul anilor (chiar în 1936) în unele filiale județene nu toți medicii erau dispuși să se înscrie în colegiu.

Pricinile supuse colegiului au fost foarte diverse. De pildă, într-un centru universitar asistenții aveau să-și învinovățească profesorul că provoaca avorturi incomplete, rezolvate ulterior în clinică. Ancheta va dovedi realitatea: o înscenare împotriva profesorului. În 1933, un medic ce-și defăimase fără temei în presă un coleg avea să fie pedepsit cu avertisment, un an interdicție de practică medicală, radiere de pe tabelul colegiului și amendă. Într-o situație similară, medicul acuzat, deși a fost găsit nevinovat, s-a sinucis. Altădată, un medic era acuzat că publică anunțuri publicitare în presa nemedicală din țară și străinătate, prin care anunța că poate vindeca atrofia nervului optic. Medicul își va susține nevinovăția, ceea ce se va dovedi real: sursa era ori o calomnie, ori un exces de „amabilitate” din partea unui pacient.

Filiala din Timișoara, analizând activitatea din anul 1935, anunța că are 347 de membri și că organizează un „oficiu sindical”, după modelul A.G.M.. În același an, filiala va fixa tarifele onorariilor și va judeca abuzurile cu mostre de medicamente vândute.

Unele filiale ale colegiului, în asociatie cu A.G.M., cu Societatea Știintelor Medicale și cu Reuniunea Medicilor Militari au organizat ședinte științifice comune, filiala Dâmbovița publicând un buletin în care erau cuprinse conferințele susținute în cadrul colegiului în anii 1935-1937.

În colegiul central sau în filiale, au fost supuse dezbaterilor felurite teme: șarlatanismul, practica prin persoane interpuse, practica vindecătorilor și medicilor care folosesc remedii proprii secrete neautorizate, pretinzând că astfel vindecă boli incurabile sau boli greu curabile, cronice. Buletinul publica în fiecare an tabelul cu medicii cu drept de practică. Ca instituție dependentă de stat, colegiul avea o mai mare putere de execuție. Astfel, în 1937-1938, efectuând un control inopinat, reprezentanții colegiului descoperă 367 de medici cu diplome și ștampile false, 65 de practicieni fără diplome, 500 fără drept de practică medicală, neînscriși în colegiu, medici care au între 2 și 17 firme (160 de medici aveau 863 de firme). Se vor desființa 1500 de firme. Se vor fixa totodată dimensiunile permise ale firmelor (20/40 cm), se va hotărî ce poate fi scris pe firma și, între altele, se vor interzice firmele luminoase. Din 1938, instituirea Constituției Regale va atrage suprimarea inamovibilității funcționarilor publici. Legea colegiului va fi revizuită în 1939.

Prin noua lege care, după afirmațiile prof. Nicolae Hortolomei, este prima lege de organizare a corpului medical, colegiul își atribuie întreaga supraveghere a activității medicilor, definind mai bine abaterile și sancțiunile. Prof. Hortolomei, care prezintă legea parlamentului (în calitate de ministru al sănătății) afirma: „singuri medicii pot aprecia cauzele materiale și psihologice ale unei greșeli”. Legea prevedea reprezentarea medicilor în parlament prin delegați aleși de colegiu (senatori). Noua lege va fi mult criticată în societăți și asociații medicale, mai ales în cadrul academiei de Medicină. Neprimind aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, colegiul va fi instituționalizat prin decret regal.

Din 1938, colegiul editează un buletin din care aflăm atât problemele dezbătute cât și hotărârile luate: salarizarea medicilor, valoarea onorariilor, definirea avortului criminal, definirea săracilor cu drept de asistență gratuită, valoarea impozitelor, interdicția medicilor de a avea mai multe cabinete, interdicția de a se scrie pe firmă taxa de consultație, interdicția cabinetelor private de a se autodenumi „clinici” sau „institute”, interdicția de a se acapara clentela prin intermediari (în gări, la târguri etc.) sau de a se face publicitate în condiții dezonorante (în ascensoare, bodegi, trenuri, cinematografe).

Având o mai mare putere executivă față de A.G.M., care acționa doar prin intervenții și perseverență, colegiul a avut posibilitatea de a lua măsuri mai eficiente. În septembrie 1940, legea colegiului se modifică, incluzând dispoziții de discriminare rasială.