Prima zi a unui boboc la Medicină

În prag de un nou an universitar, îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri prima zi de facultate. Era pe vremea când anul școlar începea cu două săptămâni de practică agricolă.

Vacanţa era mai scurtă, pentru ca studenţii să nu piardă contactul cu ţărănimea, aliata clasei muncitoare pe atunci, să nu uite că societatea se bazează pe producţia din industrie sau agricultură, iar noi, cei consideraţi „neproductivi”, putem să ne spălăm de păcate dând o mână de ajutor la culesul recoltei, înainte de a ne întoarce în confortabilele săli de clasă pe care ni le-a pus la dispoziţie partidul. Dincolo de aceste imperative ideologice, dincolo de prostia de a folosi la muncile câmpului studenţi care ar fi putut da o mână de ajutor în policlinici sau spitale. Sigur, pentru mulţi dintre noi această campanie era ca mersul într-o tabără, unde te cunoșteai cu noii colegi, unde legai prietenii, unde te și distrai, dacă nu ţineai cont de oboseala zilei petrecute în câmp sau de condiţiile mizere de cazare.

În plus, cele două săptămâni din anul întâi mai amânau puţin stresul întâlnirii cu noii profesori, cu noua lume în care, după un examen teribil de greu, ni se permisese să intrăm. Nu cred că poate nega cineva că emoţiile din prima zi de facultate au fost la fel de mari ca la examenul de admitere. Legendele care circulau printre studenţii mai mari, despre severitatea profesorilor de Anatomie, despre greutăţile primului an, poveștile pe care ni le spuneau „veteranii”, nu făceau decât să ne streseze și mai tare.

Evident, eram onorat că am reușit să intru în rândul select al medicilor, cei are salvează vieţi, care au puterea de a se opune mersului implacabil către starea de nefiinţă, ardeam de nerăbdare să încep orele de curs, să învăţ despre tainele corpului omenesc, dar totodată eram și îngrijorat, după câte aflasem despre profesorii de la Anatomie și ceilalţi „răi” cu care urma să ne confruntăm în anul I.

Abia întors de la muncile agricole, chiar înainte să înceapă efectiv prima zi de facultate, am găsit la un anticariat o carte biografică despre profesorul Rainer. Am citit-o pe nerăsuflate, dornic să aflu cât mai multe amănunte despre viaţa sa dedicată îngrijirii semenilor. Mi-am dat seama că oamenii dedicaţi acestei profesii, chiar dacă nouă, studenţilor, ni se păreau înfricoșători, extrem de severi, nu au cum să fie „răi”, ci, dimpotrivă, prin rigurozitatea de care dau dovadă în relaţia cu studentul, ne pregătesc pentru realitatea mult mai dură din practica de zi cu zi, atunci când greșeala nu mai înseamnă o notă proastă, o mustrare mai acidă a profesorului, ci o dramă pentru pacient și pentru noi, medicii.




Autor: conf. dr. Horia Bumbea, Viața medicală nr. 39 (1651) din 1 octombrie 2021

Link: https://www.viata-medicala.ro/opinii/prima-zi-a-unui-boboc-la-medicina-23358