Pandemia de Fake-news, atac din interior în lumea medicală

Eforturile uriașe ale cercetătorilor din timpul COVID-19 sunt puse în umbră de câţiva indivizi care își depășesc cu mult aria de expertiză și susţin teorii bizare, scrie Nature.

Andrew Wakefield, un gastroenterolog britanic, a fost exclus din Colegiul Regal al Medicilor, în 2010. Wakefield este cel care a relansat campania anti-vaccinare, în 1998, alimentând teoriile conspiraţioniste cu un „studiu” care lega vaccinul MMR de autism.

La 12 ani (n.r. acest interval a fost corectat) de la publicare, revista The Lancet a retractat articolul, dovedit o fraudă știinţifică, în care datele au fost aranjate din pix ca să demonstreze teoria autorului.

Dar răul era făcut: rata vaccinării a scăzut sub 80% în Anglia, ducând la reaprinderea focarelor de rujeolă, boală în care rata deceselor este între 1 și 3 la mia de cazuri. Wakefield nu pare a fi avut remușcări la gândul că a declanșat un război informaţional care face mii de victime, în fiecare an. Dimpotrivă, „refugiat” în Statele Unite, a găsit sponsori financiari și ideologici ai campaniei sale împotriva vaccinării, profitând mai ales de nevoia disperată a părinţilor de a găsi un vinovat, altul decât genetica, pentru sindromul de care suferă copiii lor.

Asocierea dintre virusul dezinformării, pus în circulaţie de Wakefield, și explozia social media nu e întâmplătoare. Oricine își vede acum difuzate părerile, iar la adăpostul unor „profile” mai mult sau mai puţin false poate manipula, contesta, înjura, poate răspândi ura sau neîncrederea.

Raţiunea și argumentul nu se pot face auzite în grupurile create pentru a ţipa, nu pentru a asculta. Acestea sunt riscurile progresului tehnologic, ne bucurăm că putem folosi reţelele de socializare și poșta electronică, acceptăm și dezavantajele lumii în care coexistă tot atâtea ziare și televiziuni câte conturi sunt pe Facebook.

De ce ar avea medicii mai mult de pierdut, decât de câștigat? Poate fiindcă munca lor se bazează mai mult decât a altor grupuri profesionale pe comunicare. Poate fiindcă este nevoie de încredere în relaţia atât de delicată medic-pacient, iar principala victimă a campaniilor online este tocmai încrederea.

Nu cumva relaţia cu pacientul e mai dificilă fiindcă acesta vă privește cu suspiciune? Fiindcă așa a citit el pe Facebook? De câte ori v-aţi confruntat cu cazuri dificile fiindcă pacientul a mers, mai întâi, la „doctor Google”?

Oare câte procese de malpraxis au început după ce Wakefield a deschis calea revendicărilor în instanţă pentru despăgubirea familiilor victime ale vaccinurilor? Evident că procesele tip Wakefield nu au avut succes, dar uite că avocaţii au învăţat drumul și acum îi hărţuiesc pe medici.

Revista Nature, care a recenzat zilele acestea o biografie a lui Wakefield scrisă înainte de pandemie, considera cartea drept un avertisment venit la timp pentru marele public.

Cazul Wakefield arată cât de toxic poate fi egoismul pentru ceilalţi. Eforturile uriașe ale cercetătorilor din timpul COVID-19 sunt puse în umbră de câţiva indivizi care își depășesc cu mult aria de expertiză și susţin teorii bizare, scrie Nature.

Teoriile conspiraţiei nu contestă doar autoritatea știinţei, ci autoritatea fiecăruia dintre noi, autoritate pe care o avem tocmai pentru că aplicăm în practică, la patul bolnavului, rezultatele cercetărilor știinţifice. Când un medic folosește televiziunea sau internetul pentru a obţine „like”-uri, pentru a dobândi popularitate personală ieftină denigrându-și colegii, fie pe cei de la cabinet, fie pe cei care cercetează și descoperă noi medicamente, scade încrederea în toţi medicii, inclusiv în el însuși.

În comunitatea știinţifică se discută, pe baza dovezilor, argumentelor, nu a sentimentelor, ca în platoul emisiunilor mondene. Cei care își fac campanie la televizor sau pe Facebook vor să profite și de popularitatea adusă de tabloid, și de autoritatea conferită de știinţă, de breasla medicală.

Ei știu că dacă ar face afirmaţii neavând dovezi, ar risca să ajungă la fel ca Wakefield. Să-și piardă statutul, nu fiindcă au contestat, ci fiindcă au minţit. Așa că folosesc formula „pun și eu o întrebare”.

Întrebările, desigur, sunt legitime: cât de sigur este un medicament sau un dispozitiv medical?; care sunt dovezile știinţifice care îl validează?; cum se folosește?; ce reacţii adverse are?

Dar dacă scopul este informarea, și nu auto-promovarea, aceste întrebări se pun specialiștilor, în forurile știinţifice: societăţi profesionale, conferinţe, webinarii. Participarea la aceste sesiuni este, de altfel, obligatorie.

Titlul de doctor-medic nu este primit pe viaţă, ca un titlu nobiliar, ci se validează la fiecare cinci ani, dacă faci dovada că ai continuat pregătirea profesională, că ai pus întrebări colegilor, în conferinţele știinţifice la care ai participat.

Nu știm dacă oamenilor le-ar plăcea să trăiască într-o lume în care Facebook și Google dau autorizaţii de practică medicală, sigur însă nu le-ar plăcea să se îmbolnăvească acolo.

Autor: Biroul Executiv al CMMB , Viața Medicală, Nr. 3 (1615) din 22.01.2021

Link: https://www.viata-medicala.ro/opinii/pandemia-de-fake-news-atac-din-interior-in-lumea-medicala-20120