La concursul de rezidențiat din acest an au participat 10.194 de candidați, în șase centre universitare. Cei mai mulți, peste 37% din totalul celor înscriși la nivelul întregii țări, au fost în București.
Am trecut cu toții prin acest concurs, în dorința de a excela într-un domeniu în care cunoașterea este singura cheie de acces. Pentru cei care au pornit, în urmă cu mai bine de șase ani, pe drumul greu al carierei medicale, admiterea la rezidențiat este doar o victorie de etapă. Pentru ei, urmează încă mulți ani de studiu, zeci de examene, gărzi epuizante și multe încercări profesionale. Dar, nu vor fi singuri, au alături mii de colegi din cea mai puternică organizație a medicilor din țară. Este important de menționat că rezidenții care se pregătesc la ”Carol Davila”, indiferent de specializarea aleasă, vor deveni membri ai Colegiului Medicilor din Municipiul București.
Înscrierea în Colegiu nu este doar o formalitate, o cerință legală începând cu primul an de activitate medicală sub supraveghere într-o unitate sanitară. Nu reprezintă nu doar o etapă procedurală, ci și un pas important în direcția asigurării calității și standardelor etice în exercitarea responsabilităților de medic specialist, alături de ceilalți membri ai comunității noastre profesionale.
Colegiul Medicilor din Municipiul București se confruntă cu o provocare de amploare, cea de a gestiona administrativ și profesional acest flux impresionant de tineri medici la început de carieră. Este o misiune dificilă, dar și o onoare, dat fiind că această instituție, în parteneriat cu Universitatea de Medicină „Carol Davila”, contribuie în mod semnificativ la pregătirea celui mai mare contingent de medici specialiști din țară.
Este de asemenea demn de menționat că această colaborare nu este importantă doar pentru Universitate și Colegiu, ci are efecte în întreaga societate. Prin formarea și pregătirea continuă a medicilor specialiști, această echipă contribuie la sănătatea generațiilor viitoare și la progresul medicinii în România.
UMF „Carol Davila” și Colegiul Medicilor din Municipiul București rămân în prima linie a educației medicale din țara noastră, iar rezidențiatul este doar unul dintre capitolele impresionante ale acestei povestiri de succes. Este un angajament comun pentru excelență și o promisiune pentru un viitor mai sănătos pentru toți românii.
Biroul Consiliului Municipal CMMB
22 noiembrie 2023