Se scumpește viaţa…

Noul an școlar vine cu pași repezi, dar și cu nesiguranţa desfășurării în format fizic a activităţii didactice.

Toată lumea caută soluţii de revenire la o normalitate, absolut necesară pentru a repara deficienţele majore ale activităţii online. În viaţa cotidiană ne confruntăm și cu efectele, de altfel așteptate, ale pandemiei, cu valuri de scumpiri, amplu dezbătute și lesne observate de marele public, de fiecare dintre noi.

Din păcate, nu se întâmplă ca și bugetele alocate activităţii medicale să crească la fel de repede. Despre aceste lucruri nu se vorbește în mass-media, nu sunt dezbateri în societate. Evident, noi sperăm, în primul rând, să nu scadă alocările bugetare, deși am experimentat deja bugete mai mici decât am dorit.

Orice creștere a preţurilor ne afectează semnificativ activitatea, ne împiedică să ne încadrăm în bugetul alocat fără să afectăm calitatea actului medical. De aici și temerile că vor urma creșteri ale preţurilor la medicamente și la alte dispozitive medicale. Cu atât mai derutantă este situaţia atunci când creșterea preţului la un medicament este discordantă, fără să fie raportată la scumpirea generată de inflaţie și de alţi factori constrângători din economie. Din când în când, observăm cu îngrijorare cum un anumit medicament, tocmai pentru că este la un preţ accesibil, dispare de pe piaţă și reapare, de la un alt producător, cu un preţ mult mai mare.

Îmi amintesc că, acum mai mulţi ani, acidul retinoic, derivat de vitamina A, administrat oral în leucemia acută promielocitară, destul de ieftin la acea vreme, a dispărut la un moment dat, punându-ne în mare dificultate. Ne-am bucurat enorm când a reapărut pe piaţă, însă era sub altă formă, de la alt producător, și… cu un preţ mult mai mare.

Exemple de acest gen sunt în toate patologiile și ne temem că vor mai apărea, mai ales la medicamentele care nu au un preţ prea mare. Nu am găsit o explicaţie, însă, ne așteptăm ca medicamentele accesibile să aibă hopuri de prezenţă pe piaţă, pentru că piaţa distribuitorilor este în continuă mișcare și interesul se concentrează pe medicamentele mai scumpe, care pot aduce, logic, profituri mai mari.

Paradoxal, am ajuns să ne dorim ca preţul unor medicamente să crească, astfel încât riscul de a fi retrase de pe piaţă să fie mai mic. Dar, dacă toate preţurile cresc, ce buget ne-ar trebui în Sănătate? Scumpirea vieţii va lovi, mai devreme sau mai târziu, și în sistemul sanitar. Aceste sincope afectează în primul rând pacientul, dar pun o presiune enormă și pe medic. Va fi din nou silit să caute soluţii la crize de care nu este responsabil și pe care nu le poate gestiona. Nu ne dorim să mai asistăm la culpabilizarea sistemului medical și a celor care se află în prima linie, la patul bolnavului sau la cabinetele de consultaţii și tratamente.




Autor: conf. dr. Horia Bumbea, Viața medicală nr. 36 (1648) din 10 septembrie 2021

Link: https://www.viata-medicala.ro/opinii/se-scumpeste-viata-23057