Mesajul Președintelui C.M.M.B. transmis la deschiderea primului Congres al Colegiului Medicilor Stomatologi din București

21 Octombrie 2021

Domnule președinte, dragi colege, stimați colegi

”Luați loc pe scaun, să vedem care este problema”- spunea cineva că ar fi cuvintele care îl sperie cel mai tare în viață. Probabil că autorul acestei glume a trăit cu mulți ani în urmă, pentru că astăzi nu mai este înfricoșătoare vizita la stomatolog. Progresele pe care știința, dar totodată arta dumneavostră le-a făcut oferă pacientului nu doar soluții terapeutice de neimaginat în urmă cu câteva decenii ci și confortul pe care ne-am dori să-l putem oferi tuturor pacienților noștri, în toate specialitățile medicale.

Particip cu încântare la primul congres al Colegiului medicilor stomatologi din București și mă bucur că pot transmite astăzi salutul CMMB confraților noștri din cabinetele stomatologice ale capitalei. Știu că nu este ușor să organizezi o manifestare de acest nivel, că sunt necesare zile și nopți de eforturi susținute pentru a pune la punct toate detaliile, dar este absolut necesară o astfel de mobilizare a resurselor profesionale și de cunoaștere științifică.

Solicitările venite din partea societății sunt tot mai mari, presiunea sub care lucrăm e tot mai mare în războiul pe care îl ducem zi de zi cu suferința, sub un bombardament informațional continuu, dar nu întotdeauna legitim. Trebuie să facem față provocărilor profesionale, dar și celor societale. Să cunoaștem nu doar medicină, ci și drept, să rezolvăm nu doar problemele medicale ale pacienților ci și să prevenim sau să ne apărăm de  acuzații nefondate, de reclamații interesate, cu scop lucrativ.

Instituția colegială pe care o reprezintă Profesorul Silviu Pițuru, sau cea pe care cu onoare o reprezint în fața dvs, are datoria de a contribui la pregătirea membrilor ei, are obligația de a-i reprezenta în fața publicului, de a-i sancționa pe cei care greșesc, dar și de a-i apăra pe cei hărțuiți pe nedrept.

Manifestări științifice cum este cea de astăzi aduc informație, contribuie la pregătirea membrilor noștri, dar aduc și prestigiu breslei, oferă autoritate profesională fiecărui participant, care interacționează cu direct cu ”cei ce scriu istorie în sfera stomatologiei”, cum spunea Profesorul Silviu Pițuru în mesajul său de prezentare a Congresului.

Urez Colegiului Medicilor Stomatologi cât mai multe astfel de reușite și mult succes în activitatea viitoare. Să construim împreună relația umană și cea profesională, interdisciplinară ce au ca scop final sănătatea și bunăstarea pacientului, pe de o parte, reușita și mulțumirea medicului, de cealaltă.  



Prof. Dr. Catalina Poiana

Președinte CMMB