Medicina de familie trebuie debirocratizată, iar medicul de familie nu trebuie să fie perceput doar ca un „dispecer” al sistemului de sănătate.

Medicul de familie este esențial pentru sistemul de sănătate.

Trebuie întărit rolul medicinei de familie.

Mesajul Colegiului Medicilor din Municipiul București, cu ocazia Zilei Internaționale a Medicinei de Familie



De Ziua Internațională a Medicului de Familie, pe lângă a le spune la mulți ani acestor profesioniști ai sistemului de sănătate, trebuie să se și facă ceva concret pentru întărirea acestei specialități medicale, precizează reprezentanții Colegiului Medicilor din Municipiul București.

“Încă din anii de studenție la medicină trebuie cultivată importanța și perspectiva asupra specialității de medicină de familie. Medicina de familie nu trebuie percepută doar ca o specialitate încărcată birocratic, în care medicul de familie este, de multe ori, doar un “dispecer” al sistemului de sănătate. Medicul de familie este un pilon important al domeniului sănătății, iar buna funcționare a acestui sistem depinde de rolul și de modul în care responsabilizăm, legiferăm, întărim și remunerăm corect medicina de familie. Îmbunătățirea perspectivei medicinei de familie este deosebit de importantă pentru un sistem de sănătate sustenabil și de calitate. Este necesară o mai mare recunoaștere a importanței medicilor de familie în cadrul sistemului de sănătate, ce trebuie realizată prin politici publice, precum și o alocare corespunzătoare a resurselor, dar și implementarea unor soluții astfel încât să avem, uniformizat, pentru toate familiile din țară, medici de familie.“, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB).

Ziua Internațională a Medicului de Familie reprezintă ocazia de a sublinia încă o dată importanța medicinei primare, dar și a prevenției.

Medicul de familie reprezintă un pilon solid al sistemului de sănătate, pentru că el oferă îngrijire medicală primară și are un rol vital în promovarea sănătății.

Una dintre principalele direcții ale medicinei de familie este aceea de a fi în prima linie de asistență medicală.

Un alt aspect important al medicinei de familie este relația de încredere pe care medicii o dezvoltă cu pacienții lor. Prin cunoașterea detaliată a istoricului medical al fiecărui pacient și a contextului familial, medicii de familie pot oferi îngrijire personalizată și continuă. Această relație de lungă durată și înțelegerea profundă a nevoilor pacientului contribuie la creșterea calității asistenței medicale și la îmbunătățirea rezultatelor clinice. Deci, da, avem nevoie de medicina de familie, avem nevoie de interes pentru ocuparea locurilor la rezidențiat în medicina de familie. Ziua Internațională a Medicului de Familie a fost desemnată, pe 19 mai, de către Organizația Mondială a Medicilor de Familie (WONCA World), în anul 2010.