Dragi colegi medici din Bucureşti,
Stimată societate românească,
Toți știm celebrele versuri ale poeziei „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”!
Consider că din cauza provocărilor din perioada actuală, gândurile noastre, dorințele și așteptările, merg la fel ca pentru mare parte a populației, către sănătate și către sistemul de sănătate, acum în primele zile dintr-un nou an.
La începutul lui 2022, fiecare dintre noi ne gândim la ce va urma, la ce an vom avea, ce provocări trebuie să depăşim.
Ce dorim noi ca medici sistemului medical și sănătății românești în ansamblu?
Îi dorim predictibilitate, îi dorim finanțare corespunzătoare, îi dorim politici şi strategii pe partea de susţinere a personalului medical, îi dorim măsuri pentru atragerea de noi medici şi alocarea de noi locuri de muncă în sistemul medical.
Avem nevoie!
Îi dorim să ofere acces la servicii medicale, în mod echitabil, atât pentru pacienţii cronici, cât şi pentru pacienţii COVID-19 sau cei care au o urgență.
Îi dorim normalitate, acea normalitate pe care toţi o clamăm, dar vedem, din păcate, că nu avem o normalitate.
Îi dorim investiţii în infrastructura de spital, îi dorim să poată oferi condiţii cât mai bune pentru ca medicii de familie să-şi desfăşoare cât mai eficient activitatea, îi dorim să dezvolte medicina de ambulator.
Sunt multe de făcut în acest sistem, dar legătura de încredere ce trebuie să existe între medic și pacient, extrem de importantă – acolo unde s-a pierdut sau nu a existat – trebuie să se reclădească, să se formeze!
Iar acest lucru ține de medic și de pacient!
Deci de fiecare din noi!
La Mulți Ani cu sănătate tuturor!
Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană,
Președinte Colegiul Medicilor din Municipiul București