Încă un coleg a plecat prematur dintre noi, în condiţiile în care a moștenit neajunsurile breslei medicale dinaintea modificărilor salariale din ultimii ani, neajunsuri care l-au învins în cele din urmă. Cauzele care conduc însă la surmenajul medicului în societatea românească persistă – sindromul de burnout reprezintă o mare problemă a medicilor.
S-a tot vorbit și se vorbeș te în continuare despre stresul continuu al medicului, întreţinut și de presiunea mediatică avidă după senzaţional, scandal și vinovăţie, dar și de reacţia oamenilor, fie ei pacienţi sau aparţinători. La noi se caută în orice moment un vinovat, pentru orice incident, de parcă societatea noastră ar fi perfectă, iar cei ce acuză precum respiră ar fi la fel de perfecţi.
Suntem o ţară în care pierdem vremea discutând (polemizând) prea mult și făcând mult prea pu-ţin. Dacă încerci să asculţi știrile, aproape inevitabil auzi și o știre în care sistemul medical a mai făcut o victimă. Inclusiv aberaţia de luptă împotriva corupţiei prin telefonul dat pacientului umilește medicul și îl expune riscului unei societăţi imperfecte, în care oricine poate să-l acuze pentru orice. Astfel crește stresul asupra medicului din România.
Pe de altă parte, cum încercăm să schimbăm lucrurile din interiorul breslei, cum încercăm să ne păstrăm oamenii capabili, cu potenţial, cum îi împiedicăm să aleagă o altă ţară în care să se afirme? Am colegi de generaţie care s-au afirmat în diferite zone ale lumii, în cercetare, în practica clinică, în zone de nișă, dar înaltă ţară. În același timp, am colegi tineri, rezidenţi cu potenţial, care au pus umărul alături de noi, în proiecte autohtone, alături de care am dezvoltat sistemul medical prin eforturi proprii imense. Mă refer la implicare personală, participare în afara orelor de program, pentru a putea implementa programe de diagnostic, tehnici de înaltă performanţă, noi terapii, care să ne ofere și nouăposibilitatea aplicării conceptului de medicină personalizată,într-o medicină din ce în ce mai performantă, dar dependentă în același timp de tehnologizare. Rezidenţii suplinesc lipsa personalului auxiliar.
În continuare, medicii tineri ,rezidenţii, sunt priviţi ca un mijloc de ajutor pentru medicii spe-cialiști și primari, care să-i ajutesă facă faţă maldărului de birocraţie care-i copleșește în fiecare zi. Dar, trebuie să o spunem, fără rezidenţi nu am putea face faţă, nu am avea timp să ne desfășurăm și activitatea didactică sau de cercetare, sau să îngrijim pacienţii și să stabilim conduita de zi cu zi a bolnavilor noștri. Pentrucă ei de fapt suplinesc lipsa personalului auxiliar necesar activităţii sistemului medical. Acești medici tineri au însă de parcurs stagii de pregătire, în care să înveţe nu doar cum se completează foile de observaţie, ci să înveţe actul medical, să experimenteze proceduri specifice domeniului de specialitate și, nu în ultimul rând, să rămână în sistemul medical românesc. De cele mai multe ori auzim aceeași sintagmă: „Lasă că și noi am făcut la fel la vremea noastră”. Da, dar aceasta se întâmpla într-un sistem ne-performant, în care progresul se realiza doar la discreţia șefului, în care obedienţa era cea care îi asigura medicului niște avantaje în desfășurarea actului medical. Acum, deși suntem la mare distanţă de acele vremuri, într-o ţară a Uniunii Europene, încare orice medic poate opta sălucreze într-un sistem mai prie-tenos, care nu doar îl folosește,trebuie să realizăm că timpurile s-au schimbat. În primul rând, este nevoie de performanţă, de specialiști care aduc un progres pentru secţie sau spital, mai ales dacă vorbim de clinici universitare.Dacă nu avem grijă ca generaţiile tinere de medici să fie valorificate, mai ales prin introducerea lor în sistemul românesc, vom pierde șansa să dezvoltăm sistemul medical românesc, pentru că degeaba dezvolţi infrastructura, dacă nu dezvolţi în aceeași măsură și personalul medical.
Autor: conf. dr. Horia Bumbea, Viața Medicală nr. 24 (1532) din 14 iunie 2019