Legislație

decembrie 11, 2025
HOTĂRÂRE nr. 2 din 30 octombrie 2025 privind adoptarea Codului de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România EMITENT ·  COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA
decembrie 2, 2025
pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale şi înscrierea acestora în Registrul unic al cabinetelor medicale EMITENT ·  MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
noiembrie 27, 2025
CONVENŢIE EUROPEANĂ din 4 aprilie 1997pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicatiile biologiei şi medicinei, Convenţia privind drepturile omului
noiembrie 26, 2025
(adoptata in iunie 1964) Principii etice pentru Cercetatrea Medicala in care sunt implicati subiecti umani
noiembrie 19, 2025
privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT ·  PARLAMENTUL Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 28 august 2015 Data intrării în vigoare 28-08-2015 Formă
octombrie 27, 2025
privind modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii EMITENT ·  PARLAMENTUL ROMÂNIEI Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr.
octombrie 23, 2025
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT ·  PARLAMENTUL ROMÂNIEI Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 975 din 22
octombrie 23, 2025
pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 867/541/2011 privind aprobarea modelului unic
octombrie 8, 2025
privind aprobarea Metodologiei pentru desfăşurarea concursului de admitere în rezidenţiat pe loc şi pe post în medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea 16 noiembrie
septembrie 26, 2025
privind completarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei nr. 3.393/6.495/2023 pentru aprobarea Metodologiei de desfăşurare a probelor examenului de obţinere a
septembrie 23, 2025
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a unor acte normative în domeniul sănătăţii EMITENT ·  GUVERNUL

NOU

septembrie 23, 2025
privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT ·  PARLAMENTUL Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 28 august 2015 Data intrării în vigoare 28-08-2015 Formă
Sari la conținut