Se mișcă lucrurile în sistemul sanitar? Par să se miște, chiar dacă te învârţi în cerc. Depinde de unde privești.Din perspectiva decidenţi lor, caruselul schimbărilor nuse oprește niciodată. Ni se pro pun tot felul de schimbări, una mai spectaculoasă decât alta. Evident, nu riscă nimeni să promită construcţia de noi spitale. Cele regionale au ajuns, din nou, la faza studiilor de fezabilitate, așa că trăim o senzaţie de déjà-vu. Ne mai aducem aminte de acum peste zece ani, când se înșirau studiile de fezabilitate pentru opt astfel de spitale. Cum se mai agitau managerii, ce lupte erau în politica locală: unde va fi spitalul, de ce la tine și nu la mine… Nici măcar machetele, ca la potemkiniadă, nu le-am văzut, spitalele au rămas doar pe hârtie.Cu bugetele topite pe studii poate s-ar fi putut dota o sală deATI, un centru de radioterapie, câteva dispensare. Dar nu s-ar fi vorbit atât de mult la televizor și în presă dacă se renova o secţie sause monta un accelerator. Cei care se ocupă de imagine sau de comunicarea politică pot spune că a fost o investiţie bună, mult mai eficientă decât renovarea sau dotarea propriu-zisă.
Dacă acum am sări în dezbaterea unor teme care ne sunt propuse, cred că am alerga, iarăși, după zmeie de hârtie. Plata în funcţie de performanţă, un concept managerial modern, și angajările centralizate sunt încă două teme despre care nu știu dacă să vorbim. Pentru că îmi este teamă că e inutil, deși sunt teme care implică obligatoriu părerea Colegiului Medicilor. Am irosi poate ore de dezbateri și megawaţi de energie electrică, pentru internet, ca să ajungem la concluzia că ne-am agitat degeaba. Dacă aceste sisteme funcţionau, cred că le găseam deja în ţări care au pornit pe drumul reformelor mult înaintea noastră. Nici nu prea avem ce comenta: în stadiul în care sunt proiectele, nu știm cum se intenţio nează aplicarea lor, în final, iar diavolul se ascunde în detalii. Care momentan, lipsesc. Și mai important, nu știm dacă pot trece prin păienjenișul de legi, decrete și articole constituţionale aceste propuneri, de la intenţie la act normativ. Poate e mai bine să lăsăminiţiatorii să se lupte cu managerii de spitale, cu notabilităţile judeţene sau municipale, pe de o parte și cu Codul Muncii, sindicatele și birocraţia, pe de alta.
În cazul în care vor cu adevărat aceste schimbări. Singura certitudine este că, în prezent, aceste teme ne ocupă atenţia și nu avem timp pentru alte întrebări. De exemplu: câte investiţii se fac, concret, în acest an? Cât din decalajul faţă de ţările occidentale este recuperat în ceea ceprivește dotarea centrelor de recuperare? Sau a celor de cardiologie intervenţională, de chirurgie robotică ori, la extrema opusă, de paliaţie? Și dacă nu aţi găsit răspunsuri, vă mai dau întrebări: de ce lipsesc unele medicamente vitale? De ce își permit distribuitorii să sisteze aprovizionarea, fără să se teamă de consecinţe? Sau producătorii să sisteze producţia unor medicamente esenţiale, fără să anunţe din timp pentru a se găsi alternative? De ce nu cresc amenzile, dece nu se impun sancţiuni mai dure pentru cei care fac comerţ cu viaţa pacienţilor?
Despre absenţa României la masa studiilor clinice, care ar aju ta în mod concret un mare număr de pacienţi… am obosit deja să tot dezbat această problemă. Până la marile schimbări care nu se vor face niciodată, poate ar trebui să ne ocupăm demicile reglaje care ar îmbunătăți rapid performanţa sistemului sanitar.
Autor: Biroul Executiv al CMMB, Viața Medicală nr. 26 (1534) din 28 iunie 2019