Colegiul Medicilor din Municipiul București(CMMB) atrage atenţia factorilor de decizie, dar și opiniei publice, asupra unei probleme care a rămas nesoluţionată în sistemul sanitar. Solicităm tuturor actorilor relevanţi – autorităţi executive, legislativ, societăţi profesionale, reprezentanţi ai pacienţilor – să înceapă de îndatăc onsultări care să ducă la măsuri concrete de sprijinire a medicinei de familie. Neglijarea acestui domeniu afectează deopotrivă medicii din toate specialităţile și pacienţii:
– Descoperirea tardivă a afec ţiunilor tratabile crește rata de spitalizare și reduce șansele de vin-decare, având un impact negativ asupra speranţei de viaţă și a calităţii vieţii. Rezultatele terapeutice mai slabe, cauzate de deficienţele sistemului, sunt imputate medicilor, sporind presiunea încare aceștia lucrează, dar și sentimentul de neîmplinire profesională, cauze ale emigraţiei masive și ale fenomenului de epuizare (burnout) în rândul profesioniștilor din domeniu.
– Finanţarea inadecvată a medicinei de familie crește numărul spitalizărilor, cu costuri mult mai mari, însemnând o folosire inadecvată a resurselor și așa deficitare. Spitalizarea înseamnă un stres suplimentar pentru pacienţi și trebuie evitată atunci când există alternativă terapeutică.
– Prin supraaglomerarea spitalelor scade calitatea actului medical și crește riscul unor erori, tim-pul posibil de alocat fiecărui caz fiind insuficient. În ciuda eforturilor și chiar a sacrificiilor personale ale cadrelor medicale, numărul pacienţilor spitalizaţi este mult prea mare.
– Discriminarea medicilor de familie descurajează implicarea acestora în efortul de reducere a spitalizărilor și îi determină pe unii dintre ei să aleagă soluţia emigrării, în condiţiile în care deficitul de profesioniști din ţările occidentale este în creștere, dată fiind îmbătrânirea populaţiei și creșterea cererii de servicii medicale din societatea modernă.
Intervenţia noastră este impusă de prevederile legale ce stabilesc misiunea și atribuţiile CMMB. Acesta este reprezentantul corpului profesional din București, fiind obligat să promoveze drepturile și interesele membrilor săi întoate sferele de activitate, asigurând totodată și respectarea de către medici a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient și faţă de sănătatea publică.
Autor: prof. dr. Cătălina Poiană, Viața Medicală nr. 23 (1531) din 7 iunie 2019