Știrile pozitive nu fac audiență

De o săptămână nu am mai găsit în presă știri despre medici. A fost una cu „medici care săreau gardul cu o targă”, dar eroul negativ era un șofer care îi obligase la escaladă, fiindcă parcase în dreptul porții. Bine că nu erau iar medicii vinovați, mi-am zis. Apoi mi-am dat seama că avem de-a […]

Citește mai mult… from Știrile pozitive nu fac audiență

Pericolul uniformizării

Constatăm de mai mult timp că se vorbește despre salarizarea medicilor în mod excesiv. Ceea ce nu pare să fie decât în defavoarea medicilor, prin saturarea opiniei publice, și, inexorabil, prin trecerea în derizoriu a problemelor de fond ale personalului medical, precum și prin denaturarea creșterii salariale actuale și așezarea ei conform pregătirii profesionale. Această […]

Citește mai mult… from Pericolul uniformizării

O conferință manifest

Am intrat în aceste zile în Săptămâna Luminată, deschisă de Sărbătoarea Sfântă de Paști. Suntem onorați să aducem și lumina învățăturii medicilor bucureșteni, prin a șasea ediție a Conferinței Naționale a Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB). Continuăm, astfel, tradiția unei manifestări educaționale adresate deopotrivă tuturor specialităților medicale din București. Respectul față de medic, care […]

Citește mai mult… from O conferință manifest

Ministerul cu misterul

Editorial de Cătălina Poiană Presa a remarcat că, la educație, avem al 23-lea ministru postdecembrist. Putem fi însă mândri că i-am bătut – fără rușine – pe colegii noștri din școli și licee: suntem „campioni”, cu 29 de miniștri la sănătate. Durata medie de supraviețuire în Ministerul Sănătății este, deci, sub un an. Chiar îmi […]

Citește mai mult… from Ministerul cu misterul

Ce-ar fi fost dacă se întâmpla în România

Ce s-ar fi întâmplat dacă fotbalistul David Astori juca la FCSB, nu la Fiorentina, și ar fi murit în România, nu în Italia? Până să fie verificată știrea, era pus la zid medicul echipei. Apoi erau chemați în fața opiniei publice medicii care i-au făcut vreodată vreun tratament sau vreo investigație jucătorului de fotbal, de […]

Citește mai mult… from Ce-ar fi fost dacă se întâmpla în România

Diferența dintre medic și șofer

De la o zi la alta, traficul devine tot mai aglomerat, atât în orașe, cât și pe șoselele patriei. Numărul șoferilor din România este în creștere. Tinerii de azi nu așteaptă decât împlinirea vârstei la care se pot urca la volan, obținerea carnetului fiind de la sine înțeleasă. Oricâte încercări ar fi de trecut, nimic […]

Citește mai mult… from Diferența dintre medic și șofer

Conceptul eficienței terapeutice în era modernă

Recent am participat la o nouă conferință a unui grup de lucru european pentru analiza bolii minim reziduale în hematologie. Deși acest termen de boală minim reziduală este folosit de peste 15–20 de ani (cam din perioada în care am început eu să fac analiza prin citometrie în flux în bolile hematologice), încă nu este […]

Citește mai mult… from Conceptul eficienței terapeutice în era modernă

Simptomul deficiențelor din sistemul medical

Anemia este una dintre cele mai frecvente afecțiuni, dar este considerată una banală. Conform definiției de pe Wikipedia, ea este oafecțiune a sistemului hematopoietic și este încadrată la secțiunea hematologie. Practic aclinică însă schimbă această viziune simplistă asupra anemiei, ceea ce înseamnă că personalul medical n-ar trebui să consulte Wikipedia, ci doar tratatele de specialitate. […]

Citește mai mult… from Simptomul deficiențelor din sistemul medical

Cum se schimbă, la noi, roțile locomotivei

Dragi colegi, o să mă întrebați poate de ce nu am protestat față de unele decizii ale forului național, așa cum au făcut alți colegi ai noștri din țară? De ce nu am luat poziție noi, cea mai numeroasă organizație? Aveți dreptate să ridicați această chestiune. Ce trebuie să știți este că, doar pentru că […]

Citește mai mult… from Cum se schimbă, la noi, roțile locomotivei

Vaccinarea, un drept fundamental la sănătate

Vaccinarea ca metodă de prevenție a bolilor infecțioase era cunoscută în China încă din secolul X. Medicii chinezi practicau „variolizarea” prin insuflare nazală a pulberii obținute din crustele leziunilor eruptive de la bolnavii de variolă. În anul 1796, medicul englez Edward Jenner a testat cu succes pe James Phipps, un băiețel de 8 ani, primul […]

Citește mai mult… from Vaccinarea, un drept fundamental la sănătate

De la programul național la registrul de boli

Diagnosticul leucemiilor, în special al formelor acute, necesită în prezent o expertiză și un grup de metode de înaltă performanță, care sunt indispensabile diagnosticului modern. Dacă în urmă cu un sfert de secol era suficient să ai un morfolog hematolog bun, pentru a stabili acest diagnostic și a diferenția subtipurile morfologice cunoscute la acea vreme, […]

Citește mai mult… from De la programul național la registrul de boli

Sari la conținut