Discutam zilele trecute cu un coleg, medic român în Statele Unite ale Americii. Eram interesat de modul de lucru în spitale, de relaţiile ierarhice și de modul de finanţare. Știm că în SUA se dă ora exactă în medicină, deoarece toată industria farma este acolo, ei iniţiază permanent trialuri clinice, aprobarea noilor medicamente se face iniţial de către FDA, apoi preia și EMA ștafeta; aproape toţi experţii europeni, lideri de opinie au trecut obligatoriu printr-un stagiu de pregătire în SUA, la începutul carierei profesionale. Discutând despre un spital de top în SUA, am aflat care sunt relaţiile interne între medici și modul în care instituţia este interesată pentru a angaja și menţine un profesionist.Obișnuit cu sistemul ierarhic din România, în care cei mai mulţi șefi au nostalgia conceptului de stăpân absolut, mi s-a părut interesant să aflu că subalternul nu depinde de șeful departamentului – pentru că finanţarea proiectelor este separată – și membrii colectivului din departament au independenţa lor și chiar libertatea de a lucra la anumite proiecte cu sau fără girul șefului ierarhic, cu asumarea eventualelor rezultate negative.Fiind un sistem medical bazat pe eficienţă financiară, există o continuă fugă după finanţare, nunumai de la sistemele de asigurare, ci și de la companiile farma interesate să dezvolte noi terapii. Dezvoltând noi terapii în trialuri clinice, practic, se crește adresabilitatea către spitalele lor, iar pacienţii sunt trataţi aproape exclusiv în cadrul acestor studii clinice în anumite patologii. Fiecare medic din centrele universitare este stimulat să lucreze permanent în cercetare, iar proiectul la care lucrează îi aparţine și reprezintă, să zicem, brandul lui.Uitându-ne în ograda noastră, nu poţi decât să te întrebi ce ne lipsește nouă, din moment ce avem acces la un număr semnificativ de medicamente inovative, medicii români se spune că sunt bine pregătiţi, acum și salarizarea este la alt nivel. Pentru că, trebuie să recunoaștem, medicina românească nu a pătruns decât în rare cazuri în eșalonul superior al medicinei la nivel internaţional. Mă uit cu admiraţie la ţări precum Cehia, Polonia, Ungaria.Deseori ne mândrim cu realizările medicilor români care au ales să lucreze în centre de renume din afara ţării, dar când încercăm să dezvoltăm astfel de proiecte în ţară, totul se blochează în zona intereselor personale, de orgolii sau de sintagma „în România nu se îngrijesc bine bolnavii”.
Chiar de curând am fost foarte bucuros pentru realizarea excepţională a unui coleg mai mare de facultate, profesor în SUA acum, care a contribuit, prin cercetarea sa în domeniul hipoxiei celulei canceroase, la obţinerea Premiului Nobel în acest an. Dar aceste merite le are sistemul medical din ţara respectivă, nicidecum sistemul românesc în care acel profesionist nu a putut să sedezvolte.De altfel, nu putem încă să ne scuturăm de falsele valori, de autosuficienţa intrării într-un mediu universitar sau de cercetare, de obedienţa faţă de superiorul ierarhic și de utilizarea sintagmei „merge și așa”, reflectată prin modul în care acţionăm. Iar asta pentru că în continuare nu se merge pe dezvoltarea sistemului medical în funcţie de necesităţi, ci în funcţie de oportunităţile locale. S-a centralizat coordonarea rezidenţilor, în loc să existe o alocare a acestora către cadre de predare care până în urmă cu doi-trei ani au putut coordona rezidenţi.
Ar fi bine ca angajarea medicilor în unităţile clinice să urmărească atragerea acelor persoane care să vină, de exemplu, cu un proiect personal sau cu niște realizări care să îl recomande pentru poziţia respectivă. Mai degrabă cred că la noi s-au găsit soluţii pentru tot felul de criterii și s-a dorit mai puţin încadrarea reală în aceste criterii, care ar fi dus la performanţă. De aceea, cred că noi ne regăsim într-o situaţie comparabilă cu autostrăzile, la 30 de ani de la Revoluţie. Cred că, în loc să ne lamentăm pentru lipsurile pe care le avem, ar trebui în primul rând să ne resetăm valorile, să înlocuim obedienţa cu competenţa, să ela-borăm un sistem prin care să fie evaluată, în mod real, nu formal, performanţa instituţiilor și a de- partamentelor clinice, să dorim efectiv să ne schimbăm modul, aș spune depășit, de management al sistemului medical.
Autor: Conf. dr. Horia Bumbea, Viața Medicală nr. 50 (1558) din 13 decembrie 2019