Meniu

Aproximativ 5000 de medici bucureșteni înscriși la Conferința CMMB ediția a VII-a

Interesul medicilor bucureșteni pentru Conferința organizată de Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) a atins un record în privința numărului de înscriși la cea de-a VII-a ediție care se desfășoară în perioada 14-16 martie 2019. Lucrările Conferinței au fost deschise de Prof. Dr. Cătălina Poiană, Președintele CMMB, care le-a mulțumit participanților pentru prezența în număr atât de mare.
Calitatea manifestării științifice a fost remarcată și de invitații de la deschiderea Conferinței.
Dr. Laszlo Attila, Președintele Comisiei de Sănătate din Senatul României, a felicitat conducerea CMMB și a subliniat că evoluția impresionanta a numărului de participanți reprezinta rezultatul eforturilor acesteia. Reprezentantul Comisiei de Sănătate din Senat a vorbit și despre colaborarea ireproșabilă cu CMMB în privința proiectelor legislative aflate în lucru în Parlament. Senatorul Laszlo Attila a anunțat că dorește sprijinul Colegiului pentru reglementarea problemei malpraxisului, precum și a statutului medicului.
Și Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a ajuns în prima zi a Conferinței CMMB, să transmită un mesaj de susținere pentru breaslă. Ministrul Sănătății s-a declarat încântată de numărul mare al participanților și a subliniat că este un privilegiu pentru domnia sa să se afle în fața medicilor bucureșteni. De asemenea, Sorina Pintea a mai spus că Ministerul Sănătății este un partener al Colegiului Medicilor, al societăților profesionale, al organizațiilor profesionale și că important este că țelul comun este pacientul.

Dr. Gheorghe Borcean, Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), a constatat la rândul său faptul că dimensiunea și calitatea Conferinței CMMB a crescut de la an la an sub actuala conducere a celei mai mari organizații teritoriale de medici din țară.

Dr. Turkeș Ablachim, Directorul Medical al ASSMB, a vorbit despre colaborarea excelentă cu actuala conducere a CMMB și despre proiectele la care lucrează împreună, unul dintre acestea fiind creșterea responsabilităților medicilor școlari.

Prof. Dr. Cătălina Poiană, Președintele CMMB, a subliniat dificultățile vieții profesionale a medicilor din Capitală, unde presiunea publicului și nivelul de așteptare sunt mai mari, presa este mai atentă și jurnaliștii mai mulți, cazurile cele mai dificile din punct de vedere medical fiind îndrumate spre București. De asemenea, Prof. Dr. Cătălina Poiană a asigurat medicii bucureșteni că instituția pe care o conduce va continua să sprijine organizațiilor medicilor de familie, societățile care reprezintă medicii de laborator sau orice altă specialitate care are nevoie de ajutor colegial în București.

Prof. Dr. Bogdan Popescu, Vicepreședinte CMMB, a declarat că una dintre explicațiile succesului acestei manifestări constă în faptul că an de an au fost sesiuni din toate specialitățile medicale, abordându-se subiecte de mare actualitate și de un larg interes public.

În încheiere, Președintele CMMB, Prof. Dr. Cătălina Poiană, a urat succes lucrărilor Conferinței și a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în organizare.
Conferința CMMB este creditată cu 18 puncte EMC.