Pagina medicului

Colegiul Medicilor București și-a modernizat site-ul, parte a efortului de îmbunătățire a comunicării cu membrii săi și cu publicul.

A fost lansat un sistem de alertare rapidă, prin SMS, pentru problemele administrative (certificare și recertificare). Începem consultări periodice pe subiecte de interes profesional, prin sondaje online.

"Pagina medicului" este o secțiune dedicată strict membrilor. Opiniile medicilor și reacțiile la evenimente care privesc breasla noastră vor fi împărtășite pe această platformă, doar între membrii Colegiului. Ca urmare, se află în construcție un sistem de validare care să permită accesul în această secțiune numai medicilor din Colegiul București. Ne dorim ca, încă din acest an, membrii Colegiului să poată intra în dialog, pe site-ul lor, pe temele pe care le consideră importante pentru comunitatea din care fac parte.

Informarea corespunzătoare privind activitățile Colegiului și problemele practicii medicale din București sunt o prioritate a echipei pe care ați ales-o să vă reprezinte.