| |
 |
Domnul Florin I. Mangu a realizat, desi nu are si pregatire medicala, o interesanta si, prin intinderea ei, o monumentala lucrare in care a reusit sa ofere literaturii noastre de specialitate un adevarat tratat despre raspunderea civila pentru pagubele cauzate pacientilor prin ceea ce evocator, darfara o cuprinzatoare acoperire, este desemnat ca fiind „malpraxisul medical".
Demersul autorului a fost posibil de desfasurat si finalizat datorita unei pregatiri profesionale de exceptie a acestuia. Continutul lucrarii, problematizarile la care recurge, precum si solutiile pe care le propune ori le afirma si argumenteaza stiintific ne arata ca autorul este un jurist pe deplin format, care stapaneste foarte bine instrumentele cercetarii stiintifice si are cunostinte temeinice in sfera dreptului civil, indeosebiin materia contractelor si in domeniul raspunderii civile.
Lucrarea este bine scrisa, autorul avand o experienta semnificativa in activitatea didactica si de cercetare stiintifica. Stilul si formularile sunt personale; exprimarea este clara si limbajul stiintific, de specialitate, bogat si nuantat. Fraza este eleganta, clara si placuta la lectura. Autorul recurge si la neologisme, fara insa a-i fi imputabila o folosire abuziva a acestora. Aparatul critic este corect utilizat, ceea ce releva probitate stiintifica, aspect delocde neglijat.
in concluzie, lucrarea este o realizare stiintifica ampla, profunda si cuprinzatoare, care se remarca printr-un bogat continut ideatic, prin creativitate si originalitate, ceea ce ii confera valoare contributiva la studiul raspunderii civile medicale.
Prof. univ. dr. LIVIU POP,
seful Catedrei de Drept Privat din cadrul
Facultatii de Drept a Universitatii„Babes-Bolyai"din Cluj-Napoca
ISBN 973191191-X
Wolters Kluwer Romania
|
|